Iertarea, sclavul tradarii, insa un sentiment grandios

17 noiembrie 2007

„Eu stiu c-ai sa ma-nseli chiar maine,
Dar fiinca azi mi te dai toata,
Am sa te iert:
E vechi pacatul
Si nu esti prima vinovata.” (Minulescu)

De ce am memorat candva versurile, nu-mi amintesc. Acum stiu, amintindu-mi-le, ca mesajul ma intriga…

Voi reveni…

Reclame

“Afaceri” / scheme piramidale – adresate fraierilor tentati de castiguri iluzorii!

5 noiembrie 2007

Mega-escrocheriile populare, practicate la inceputul anilor ’90 pe calapodul afacerilor de tip CARITAS, GERALD sau PHILADELPHIA, au fost reinviate. Azi, mecanismul lor este insa mai elaborat. Jocurile de intrajutorare nu mai vizeaza persoane cu venituri modeste, ci clienti de lux, prosperi oameni de afaceri, vedete de televiziune, medici, magistrati ori sportivi, toti avand acelasi numitor comun: conturi grase. Familiile si apropiatii acestora sunt ademeniti, la randul lor, intr-un circuit perfid. Li se promite includerea in proiecte de afaceri spectaculoase – cu circuit inchis, exclusiv pentru membrii cluburilor -, vacante exotice si, dincolo de orice altceva, castiguri fabuloase.

Inspectoratul General al Politiei Romane a lansat un avertisment cu privire la extinderea alarmanta a acestor retele de intrajutorare, in fapt escrocherii „cu staif“. Intr-un comunicat al MAI se arata, astfel, ca „activitati de tipul asa-ziselor jocuri sau circuite financiare de tip piramidal, sub diferite forme de organizare si desfasurare (DELPHIN, SOCIETY CLUB, etc.)“ au impanzit Romania. Din verificarile Politiei, aceste afaceri de tip CARITAS sunt „activitati de natura celor interzise, conform Legii nr. 650/2002 privind comercializarea produselor si servi-ciilor de piata si H.G. 251/ 1999 privind autorizarea jocurilor de noroc“.

Inainte de a intra intr-un asemenea cerc vicios, pagubos si fraudulos acceseaza mai intai urmatoarele 3 link-uri si documenteaza-te, iar daca tot mai vrei sa te sacrifici, inseamna ca ori esti prost ori esti prost:

http://www.rodsa.ro/scheme.htm

http://www.gazetanord-vest.ro/arhiva/2004/septembrie/4sept/index_files/page0005.htm

http://rodsa.blogspot.com/2006/03/prin-ce-se-deosebete-o-afacere-legal.html

P.S.

1. In caz de greturi si alergii la astfel de persoane care incearca sa te ademenasca cu asa ceva, se recomanda retragerea intr-un loc izolat si racoros si consumarea, in liniste, a patru – cinci lamii pe ora.
2. Pentru cei care au fost pacaliti cu asa ceva am un mesaj pentru ei: din totdeauna domnia si prostia se platesc !

Sincer, cand vad atata credulitate… sa nu zic altceva, va rog sa ma scuzati, ma gandesc ca mare-I Gradina Domnului!

Dedic aceste randuri, unei oarecare Andra cu expresii de impresar si impresii de incult!


Ani de liceu, cand la mate dai de greu… si te crezi legendar PROMETEU :)

4 noiembrie 2007

Liceul…locul in care iti incepi aventura numita adolescenta. Locul in care traiesti prima iubire – cei mai multi – eu unu’ am trait-o, locul in care traiesti clipe de neuitat – clipe de vis sau… de cosmar (de care insa tot cu drag o sa iti aduci aminte). Locul in care fuga de la ore ti se pare cel mai „cool” lucru de facut. Locul in care o nota proasta la teza e un capat de tara. Locul in care, pe langa invatatura, ai ocazia sa faci nebunii de care nu te credeai in stare. Locul unde, incet-incet, iti formezi personalitatea. Un loc inegalabil.

Stii cum e? In momentul in care esti licean nu prea te gandesti ca dupa aceea vei ajunge sa regreti respectivele momente… Ce sa regreti? Faptul ca acelasi prof plictisit de invatamant vine sa-ti faca tie zilele amare? Faptul ca trebuie sa inveti in continuu? Sau faptul ca respectivul coleg de langa tine nu prea te suporta sau vorbeste mereu despre lucruri cu care chiar nu ai de-a face… In general omul ajunge sa regrete ceva in momentul in care acel „ceva” ii scapa printre degete… Iar prin clasa a XII a fiecare licean viseaza sa ajunga student, ca doar asta (cica) iti asigura un viitor optim… Cand ajungi la facultate situatia se schimba putin… cam mult. In cazul meu, obisnuit ca in liceu sa imi vad colegii ca pe a doua familie – pentru acolo peterceam cel mai mult timp in afara de familie, uimirea nu a fost mica atunci cand am constatat ca in cadrul unei facultati, fiecare munceste pentru el, indiferent daca pe tine te afecteaza sau nu actiunile lui…

Ani de liceu. Vremuri frumoase! Este perioada cand te alimentezi cu iluzii, sperante, cand esti vesel, zglobiu, cand te indragostesti de doua sau trei ori in aceeasi luna, cand o mica problema devine o tragedie, care dispare imediat pentru ca a intervenit alta… si cate altele. Privesc cu nostalgie in urma,la anii de liceu (iar anii de liceu nu-s asa indepartati), si am o senzatie ciudata. Nu e regret, dar mi-s dori, parca, fara sa vreau, sa ma intorc in timp, sa mai fac o nebunie, sa retraiesc fiecare din cei patru ani petrecuti in liceul „Bastilia” – Liceul teoretic „Nicolae Iorga”, Braila. Mijto ani!

Si ca sa fiu si cum pic sarcastic, cu ce am ramas?
O plasa de informatii (trebuia sa ies cu un sac :)))… vreo doua camioane de amintiri… diplome… nu… un carnet de note care e cam chel dar care contine o colectie de note (incepand cu 3 – mate, chimie bla bla… pana la 10 – geografie)… si nu in ultimul rand, o prietenie stransa!

Ce am lasat?
Ohoo destule… semne, desene si formule pe banca si o guma pe marginea ei… nervi la profi… un virus pe computerul din laborator (din greseala)… niste materiale facute de mine… gunoi dupa calorifer… servetele in banca (folosite)… cateva (mai multe) absente prin catalog…

Mi-ar face placere sa se faca o intalnire de la terminarea liceului… curios fiind de cum au evoluat colegii mei, pe unde au ajuns, cum s-au dezvoltat personal 🙂 si nu numai!


Doar o zi…

4 noiembrie 2007

Azi e o zi. O zi. Doar o zi… Ca toate altele de altfel… Doar că azi e mai pustiu, sunt mai pustiu ca oricand, iar ploaia nu incetează. Ma intreb ce rost au toate in lume; dar sunt constient ca raspunsul este acelasi intotdeauna: “pentru ca”. Ce simplu pare totul! O existenta atat de efemera si totusi simt cum lumea intreaga s-a asezat pe umerii mei. Dar, cu toate ca port pe umeri un univers intreg, sufletul mi-e uşor; ca si cum n-ar fi. Si, pentru ce ar fi? Pas cu pas ma pierd tot mai adanc pe aleile tot mai intunecate ale existentei mele si totusi nu incetez sa privesc inainte, sperand ca soarele va veni odata si pe strada mea.

Timpul e ireversibil, iar totul are un sfarşit, eu nu sunt decat “ceva”, asteptand un final ce probabil nu va intarzia sa vina.

“Omul e supus greselii”, a spus odata un om ce a fost intr-adevar CINEVA. Dar nu e decat o scuza, pentru ca, pe pamantul acesta e multă lume, si extraordinar de putini oameni; si acestia se pierd si ei, treptat, in multime.

De ce e totul atat de dificil? De ce noi, ca fiinte, nu putem stopa suferinta, durerea, propria noastra poveste de durere? Insa nu e totul decat o perspectiva, nu o drama existentiala, nu o tragedie, nici măcar o piesa de teatru. Iar fericirea este atat de amara, atat de usor de gasit, si totusi atat de greu de gasit, si totusi atat de greu de căutat; “Fericirea nu este decat un episod trecator in marea drama a durerii”. Ciudat… iar ma pierd in ganduri… “Vine o zi când se va sfârsi”, zise Dan Bittman; care este acea zi tine nu atat de karma, cat de noi insine. Tot ce nu pot să uit este că “si totusi există iubire, si totusi exista blestem… dau lumii, dau lumii de stire: iubesc, am curaj si ma tem”.

22.09.2005