Inainte de a citi aceste randuri e de preferat sa faci liniste, eventual sa inchizi muzica de la winamp – la final vei intelege de ce – iar eu promit sa nu vorbesc vulgar!
Pornind de la definitia care ne-o da dex-ul (pentru ca unii sunt obsedati de asa ceva desi nici nu stiu ce inseamna aceasta prescurtare – dex) ipocrizia e definita astfel: duplicitate, falsitate, fatarnicie, minciuna, perfidie, prefacatorie, viclenie, viclesug, fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism.
As continua cu cateva citate despre acest farmec al unora stipulat mai sus, dupa care voi dezbate problema…
Ipocrizia este ambalarea in poleiala a unei realitati inconvenabile.
Este acelasi lucru cu a matura mizeria din casa si a o ascunde sub covor.
Pe de-o parte este cel care nu are curajul de a-si asuma consecintele efectelor pe care il au spusele sale.
Pe de alta este cel care creeaza aparenta senzatie ca nu poate « duce ».
Separat, fiecare dintre noi stim ca e minciuna. Impreuna suntem de acord ca zornaim bine din cuvinte.
Uneori ne asumam consecintele. Reactia starnita este aproape instantanee : Vinovatie.
A celui descoperit cu izmenele in vine sau a celui care a facut gestul de a-l expune.
Din frica de a nu rani, preferam minciuna.
Din iubire pentru aproape, alegem ipocrizia.
Din obisnuinta, preferam calea cea mai simpla…
Si din aceeasi iubire, teama si obisnuinta, ne mintim frumos.
Ipocrizia este un viciu privilegiat, care astupa, cu mana ei, gura tuturor si se bucura in pace de o impunitate suverană – Moliere
Ipocrizia este omagiul platit de viciu virtutii – La Rochefoucauld
Ipocrizie. Distanta dintre tine si tine insuti. – Valeriu Butulescu – Frunze fără ram ( p.s. o recomand )
Si voi incheia acest calup de citate cu niste versuri al celor de la Depeche Mode ( fiind si trupa mea de suflet – asa cum fiecare dintre noi avem una sau mai multe, un gen de muzica care ne place ):
If for honesty
You want apologies
I don’t sympathize
If for kindness
You substitute blindness
Please open your eyes…
http://depechemode.ro/lyrics/lyricsA.htm#condem
Ipocrizia inseamna falsitate. Falsitate in actiuni si in vorbe. Afisarea unor valori si imbratisarea altora. A fi ipocrit nu inseamna a nu fi sincer. A fi ipocrit inseamna sa crezi in niste valori doar de dragul de a crede. A fi ipocrit inseamna sa minti desi stii ca nimeni (sau persoana in cauza) nu te crede. A fi ipocrit inseamna sa nu-ti asumi responsabilitatea a ceea ce faci. A fi ipocrit inseamna sa spui ceva doar de dragul de a spune.
Sunt satul de astfel de oameni. Imi este lehamite de ipocriti. Si imi pare rau de cei care nu inteleg acest cuvant, aceasta stare mizerabila de manifestare a existentei umane. Dar sa luam niste exemple concrete de ipocrizie:
– plang la inmormantare pentru ca asa am vazut ca e bine / ca e corect; ma revolt ca altul nu plange sau ca rade;
– ma arat socat de ce s-a intamplat pentru ca stiu ca asa trebuie sa par;
– vorbesc cu tine sa iesim, doar ca stiu ca asa trebuie, dar nu-ti spun nimic concret;
– nu iau nici o decizie pentru a nu deranja pe nimeni;
– desi stiu ca toata lumea stie ca am furat declar sus si tare ca am jucat corect (si nu ma refer doar la furt material, ci si emotional);
– declar sus si tare ca nu imbratisez valoarea B pentru ca este exclusa de valoarea A (desi le-ai imbratisa pe amandoua);
– spun ca voi face activitatea / sarcina X si stiu din timp ca nu o voi face, dar zic da si te incurc ca doar asa pot sa practic corect ipocrizia;
Ipocrizia consta in extremitati si ca orice manifestare a extremului deformeaza si urateste.
Ipocrizia poate fi salvata de sinceritate si de asumarea responsabilitatii. Sa-ti asumi valorile si sa recunosti cine esti. Sa-ti asumi responsabilitatea ca mai minti, ca mai esti rau, ca mai esti sincer, ca mai deranjezi, ca mai faci bine, ca-ti doresti puritate si dezmat in acelasi timp – eu unul apreciez extrem de mult aceste lucruri, desi poate nu imi plac, insa faptul ca se recunoaste primeaza.
Ipocrizia… comportament indelung blamat si respins. Chiar si eu il resping… de multe ori chiar pretind ca eu nu… eu nu sunt vreodata ipocrit…Si totusi ma surprind frecvent in situatii in care fie trebuie, fie in mod inconstient, aleg sa nu imi stric imaginea de baiat „simpatic” spunand ceea ce gandesc cu adevarat. Mie deci mi se intampla! Indraznesc sa cred ca si tie, celui care citesti acum aceste randuri, ti s-a intamplat. Si indraznesc sa fac aceasta presupunere pentru ca de multe ori ne aflam in situatia de a avea nevoie de ceva de la o persoana care nu ne place, si pe care in virtutea dorintei mai sus mentionate, trebuie sa o mai scapam de cate o scama, sau sa ii aratam un zambet care nu ne apartine. Sunt situatii care se intampla, si care mi-e greu sa cred ca ar putea cumva iesi din peisajul cotidian al fiecaruia dintre noi.
Ma intreb insa unde este limita? Cata ipocrizie este normala si cata deja „dauneaza grav sanatatii”? Tind sa cred ca este o cantitate de ipocrizie social acceptata, genul de ipocrizie care ne ajuta sa ne integram mai bine in grupurile din care facem parte si care pana la urma nici nu este nociva cuiva.
Mai exista insa un tip de ipocrizie care pe mine ma scoate din sarite! Si este aceea a „sfintilor” care pretind ca vor si ca ofera sinceritate. Acesti oameni nu pot suporta adevarul, nu suporta faptul ca nu suporta adevarul, si totusi il cer cu nonsalanta celor din jur in speranta ca asa le va creste cumva aura… Si apoi vine partea in care aceiasi indivizi, imbracati in aceleasi haine imaculate, declara sus si tare ca ei sunt un exemplu de onestitate si deschidere…
Cumva ma indoiesc ca genul acesta de virtuti trebuie declarate la scena deschisa… cumva cred ca exact genul acesta de comportamente trage linia intre ipocrizia social acceptata si cea care dauneaza grav stomacului celor care intra in contact cu ea.
Si ce e de facut? Din observatii personale inteleg ca functioneaza cu succes principiul „cui pe cui se scoate”. La ipocrizie raspundem cu zambete largi si tolerante. Un fel de teatru al carui scenariu este suparator de repetitiv si care are ca finalitate crearea unei cortine colorate menite sa ascunda toata mizeria care se afla cu adevarat pe scena.
Este foarte interesant cum sinceritatea te poate salva de ipocrizie, dar cum totusi, nu putem spune despre un ipocrit ca nu este sincer. Niciodata nu-mi vine in minte sa acuz un om ipocrit ca nu ar fi sincer. Intotdeauna spun despre el ca este un fals. Consider ca aceasta afirmatie este corecta pentru ca atunci cand practici ipocrizia incepi sa crezi in propriile deformari ale realitatii.
Te intrebi oare, tu ca cititor fidel cui mai dedic aceste randuri? In special femeilor, ca sa nu mi se ridice eticheta de misogin celor care nu sunt in stare sa priveasca lucrurile in profunzime (in nici un caz intr-un fel care sa-mi placa mie, ci al ei perosnal, dar sa detina capacitatea asta). Care femei? Exista un nume in special? Nu… ar fi prea multe nume… si totusi nici unul, pentru ca nu merita! Ce nu merita? Sa i se (mai) posteze numele sau un indiciu care sa duca la ea? Mda, si asta…
Enjoy the silence!
Interzis proshtilor ! 
adevarat