Omul lui 2008 !

Muncesti mult si castigi putin! Teoretic, este cum nu se poate mai rau, practic, nu-i dracu’ chiar atat de negru. N-ai restante la intretinere, reusesti sa achiti rata la masina, nu mai locuiesti cu chirie, poate te-ai si insurat si ai mai facut si un copil.

Sigur, „cu cat castigi mai mult, cu atat vrei mai mult” e deja un truism, dar e din ce in ce mai necesara o completare: cu cat castigi mai mult, vrei mai mult si, de fapt, ai din ce in ce mai putin.

In primul rand, nu ai timp. Nu-i o noutate, stiu, dar adevarul e ca, in realitate, nici nu vrei sa ai timp. Cand esti obisnuit sa muncesti 10-12 ore pe zi, ti se face frica la gandul ca s-ar putea sa ai la un moment dat cateva ore libere in afara celor deja planificate. Oamenii care au timp sunt dubiosi, ratati, someri. Lipsa de timp nu se confunda cu succesul, dar macar iti da iluzia ca lupti din rasputeri pentru a ajunge la el. E lucrul care te tine la birou cu ochii lipiti de computer si urechile sudate de receptor, chit ca ai fi putut umbla de cateva ore in papuci de casa…

In al doilea rand, n-ai chef. E acoperirea „perfecta” pentru tot felul de lucruri care te-ar putea face sa ai la un moment dat mustrari de constiinta. N-ai chef sa discuti, n-ai chef sa citesti decat reviste, n-ai chef in general, n-ai chef de nimic. Esti obosit, stresat, ai nevoie de relaxare. Motive suficiente pentru ca, in timp, oamenii fara chef sa inventeze televizorul si divortul/despartirea.

In fine, n-ai prieteni. De fapt, nici nu-ti mai vine sa ai prieteni, prietenii sunt energofagi, consuma timp si resurse, cu prietenii trebuie sa te confesezi, iar intalnirile la bere cu amicii pot sa nu duca la nici un rezultat concret. Ceea ce nu se poate spune despre un pranz de afaceri, bunaoara. Lista ar putea fi mult mai lunga, ramane deschisa… ce castigi totusi?

Mai intai, castigi o oboseala cronica. Omul de succes e mereu obosit, semnele unei oboseli cronice sunt precum tresele in general, cu cat mai multe cearcane, cu atat mai bine, paloarea cadaverica e deja semn de distinctie.

Te poti alege apoi cu ulcer sau diabet. Alaturi de divort/despartire, intra in categoria bolilor profesionale si, oricum, e aproape de neconceput sa vrei mai mult si sa nu cresti proportional cu ambitiile exprimate numarul tigarilor si al canilor de cafea. Evident, mesele au din ce in ce mai putin importanta…

In fine, succesul te face din ce in ce mai bogat in amici, cunostinte si relatii, oameni „buni” a caror valoare e dictata de functia pe care o ocupa. Ce mai conteaza ca stai de vorba ore intregi cu indivizi cretini sau anosti? Sau ca succesul te obliga sa participi la tot felul de evenimente mai mult sau mai putin mondene? Oamenii care muncesc mult nu se distreaza, socializeaza.

Lista ar putea fi mult mai lunga, ramane deschisa. Si totusi…

Muncesti putin, castigi mult nu tine. E la limita bunului simt, avem in spate mii de ani in care s-a inoculat filosofia evenirii prin munca. E o crima sa nu muncesti, dar nimeni nu-ti spune ce omori daca muncesti prea mult. Pentru ca, munca innobileaza, inalta, nu-i asa?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: