Psiholog versus psihiatru

Nu putini sunt cei care nu cunosc diferentele dintre ceea ce reprezinta un psiholog si ceea ce reprezinta un psihiatru. Pentru multi dintre noi notiunea de psiholog acopera si atributiile psihiatrice si invers. Este gresit? Este corect? Exista diferente notabile intre aceste doua profesii? Ipotetic vorbind… eu, persoana cu probleme cum stiu de cine am nevoie: de un psiholog sau de un psihiatru?

Care sunt diferentele intre psiholog si psihiatru?

In primul rand, ce este foarte vizibil, ce poate fi cu usurinta spus, este faptul ca exista o importanta diferenta de formare profesionala intre psiholog si psihiatru. Psihologul urmeaza Facultatea de Psihologie, pe cand psihiatrul urmeaza Facultatea de Medicina, dupa care urmeaza specializarea in Psihiatrie. Practic, putem spune ca specializarea in psihiatrie este o a doua facultate, avand in vedere faptul ca rezidentiatul (pregatirea in orice specialitate a medicinei se numeste rezidentiat) dureaza 5 ani.

Pornind de la aceasta diferenta a formarii, sa ne uitam si la obiectul muncii celor doi (psiholog si psihiatru). Evident, este omul. Diferenta consta in faptul ca psihologia se ocupa cu studiul omului in toate ipostazele sale (individ, grup, masa), atat omul „normal” cat si cel „bolnav”. Pe cand psihiatria se ocupa doar de omul cu probleme (emotionale, comportamentale etc). Altfel spus, psihiatria se ocupa doar de omul bolnav.

Spun „om sanatos” si „bolnav” cu ghilimele pentru ca exista o intreaga discutie despre definirea „normalului” si a „patologicului” in materie de comportament. Poate ar fi mai corect sa spunem „persoana aflata in dificultate” pentru ca nu orice om cu o problema psihologica este neaparat un bolnav.

De fapt aici este zona de intersectie intre psihologie si psihiatrie: subiectul comun al celor doua stiinte este omul aflat in dificultate. Oamenii care apeleaza la psiholog sau la psihiatru nu sunt neaparat „nebuni”, nu sunt bolnavi; ei au o problema mai mica ori mai mare, o apasare, o framantare. Psihiatrul, fiind de formatie medicala, are tendinta sa dea o solutie care poate fi buna sau rea. Psihologul incearca sa-l asculte, sa-l inteleaga si sa impartaseasca problema cu el, fiind mai putin orientat spre rezolvare, conform constructiei sale profesionale.

In fata persoanei care vine la consiliere, psihologul are un singur mijloc de interventie si anume psihoterapia. Psihologul trateaza prin sfatuire, prin cuvant. In timp ce psihiatrul dispune de doua instrumente: psihoterapia si psihofarmacologia.

Psihiatrul poate sa fie si psihoterapeut, dar este si medic, tratand medical pacientul, cu medicamente.

„Disputa” intre psihiatri si psihologi se refera la cine este abilitat sa faca psihoterapie. Exista multi adepti ai opiniei conservatoare conform careia psihoterapia ar trebui lasata pe seama psihologului, iar psihiatrul sa faca numai psihofarmacologie. Opinia aceasta nu este insotita si de alte argumente si poate lasa loc multor interpretari pro sau contra. Ce este evident este faptul ca atat psihologul, cat si psihiatrul, pentru a deveni psihoterapeuti, trebuie sa faca o pregatire speciala, cu o anumita durata in functie de tipul de psihoterapie optat.

Dupa ce termina aceasta formare riguroasa si dificila – atat din punct de vedere al timpului cat si ca efort intelectual si material – se obtine competenta intr-un anumit tip de psihoterapie. Alaturi de competenta farmacologica si de cea medicala in general, medicul poate sa o dobandeasca si pe cea psihoterapeutica, pe cand psihologul nu poate avea decat competenta in psihoterapie. Intrand in aspectele mai subtile ale discutiei despre diferenta psiholog-psihiatru, aici e o diferenta notabila intre psihologii psihoterapeuti si psihiatrii psihoterapeuti.

Putem spune pe buna dreptate ca orice profesie de pe aceasta lume formeaza si deformeaza omul intr-un anumit fel. Medicina formeaza, dar si deformeaza in acelasi timp. Psihiatrul, fiind format ca medic, are o anumita viziune (poarta un tip special de „ochelari”) prin care priveste pacientul.

Omul are o problema, iar psihiatrul fiind doctor este solicitat pentru rezolvarea problemei respective; trebuie sa-i gaseasca neaparat solutia. Pe cand psihologul, avand o formare doar teoretica, a psihologiei, abordeaza suportiv persoana cu problema psihica. Psihiatrul fiind medic, are o abordare mai interventionista a omului cu probleme.

Eu, pacient, cum stiu de cine am nevoie: de un psiholog sau de un psihiatru?

Relatia medic-pacient este o relatie speciala, chiar daca atat formal, legal, cat si din punct de vedere al atitudinii, in ziua de astazi, relatia medic-pacient este „desacralizata”. In prezent se vorbeste de medicul prestator de servicii si de pacient – beneficiarul acestor servicii. Din toate categoriile posibile de relatie prestator-beneficiar, relatia medic-pacient este deosebita, foarte sensibila si extrem de vulnerabila.

Precum proverbul „fiecare sac isi are peticul”, fiecare om trebuie sa-si gaseasca acel terapeut cu care sa stabileasca o legatura de incredere, sa „rezoneze”. Dilema psiholog versus psihiatru nu reprezinta, de fapt, o problema reala. Important este sa te duci fie la un psiholog, fie la un psihiatru, pentru ca mai departe vei fi indrumat.

Psihologul poate sa spuna familiei sau direct tie „esti prea bolnav, prea afectat, trebuie sa te tratezi, sa iei medicamente, eventual sa te internezi…”. Sau invers, psihiatrul anunta pacientul „Nu e o problema de psihiatrie, este indicat sa mergi la psiholog si sa vorbesti cu el pentru a gasi o solutie”.

Problema reala este gradul probitatii si al onestitatii profesionale in ceea ce priveste atat psihologul, cat si psihiatrul. Este un lucru stiut ca orice psiholog si psihiatru in formare este instruit sa-si decline competenta atunci cand se simte depasit, nu neaparat din punct de vedere „tehnic”, ci si privind contactul interuman.

Un alt aspect al relatiei psiholog-client, psihiatru-pacient este legat de valentele acestui tip de relatie. Acolo se produc niste procese numite transfer si contratransfer. Se formeaza o anumita legatura de o factura foarte speciala de „investire” a increderii (sau chiar a afectiunii) de la pacient la medic (transfer) sau invers, de la medic la pacient (contratransfer).

Acest schimb emotional poate fi o premiza pentru un tratament de succes sau, dimpotriva, poate duce la fenomene daunatoare pentru finalizarea actului terapeutic. In cazul din urma, indiferent ca este vorba de psiholog sau de psihiatru, este recomandabila declinarea competentei si indrumarea omului cu probleme catre un alt coleg de aceeasi specialitate.

Este foarte important sa intalnesti acel profesionist (psiholog sau psihiatru) onest, care sa nu se ambitioneze sa rezolve cazul. Se cunosc foarte multe situatii in care psihiatrii privesc pacientii tehnicist (simptome, mecanisme neurologice) si fac abuz de instrumentul medical si prescriu medicamente desi nu este necesar, sau sunt necesare dar in alte doze. Medicamentele au si ele efecte secundare, plus ca esti pus in conditia de bolnav „Sunt bolnav. Iau medicamente”.

Exista si situatia inversa, in care psihologul a dat peste un pacient cu o problema psihica grava, care ar fi avut nevoie de interventie mai radicala (internare, medicamente). In loc sa-l recomande psihiatrului, psihoterapeutul se ambitioneaza „sa traga de acel pacient”.

Am auzit, din pacate, pareri ale unor psihiatrii care considera psihoterapiile (sunt multe tipuri de psihoterapie) daca nu ca pe o pierdere de vreme, cel putin ca pe un lucru nu prea demn de incredere. De asemenea am auzit psihologi care ii acuza pe psihiatrii ca distrug oamenii dandu-le medicamente. Evident ca acestea sunt pozitii „extremiste”, care nu ajuta nici profesionistii din domeniu, nici clientii. Din fericire extremistii sunt putini, dupa stiinta mea.

Majoritatea – psihologi sau psihiatrii – sunt de parere ca pozitia cea mai corecta este cea care le imbina pe amandoua. Intotdeauna colaborarea dintre psiholog si psihiatru este in beneficiul pacientului. Altfel spus, cele doua categorii de profesionisti ar trebui sa coopereze, nu sa rivalizeze.

In mod normal, patologia usoara – tulburari de dispozitie, tulburari de somn, depresii usoare, tulburari de stres, fobii etc. – poate fi rezolvata prin psihoterapie. Dar sunt situatii in care doar statul de vorba cu un om cu tulburari grave nu este suficient.

Patologia majora – depresii severe, tulburari psihotice etc. – are nevoie de interventie psihiatrica. Acolo trebuie intervenit cu medicamentul, eventual cu izolarea omului prin internare sau prin concediu medical. Ceea ce este cu adevarat important este compatibilitatea terapeutului cu pacientul si alegerea metodei potrivite fiecarui caz.

sursa: http://www.topsanatate.ro/articol/psiholog-versus-psihiatru-19528-all-post.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: