Life as a Game

Fiecare joc are reguli si regulile sunt facute pentru a fi incalcate. Se intampla cel mai des ca cel care face regula si cel care o si incalca sa fie una si aceeasi persoana.

Viata are reguli, deci viata este un joc. Fiecare isi stabileste propriul set de legi si, cu cat acestea sunt mai multe, cu atat vor fi mai multe violari ale propriului cod. Mi-am stabilit regulile jocului, dar nu stiu daca voi fi in stare sa le respect. Nu stiu daca sunt in stare sa respect ceea ce gandesc sau mai exact nu stiu daca ceea ce gandesc poate fi la fel de perfect ca o lege divina.

Urmez anumite cai pentru a indeplini scopuri, dar ce imi este cel mai tare frica, este singurul lucru de care pot fi sigur cu adevarat. Asta simt si e greu de inteles…nici eu nu pot sa inteleg. Mi-e teama ca ceea ce imi doresc eu de la viata nu voi gasi vreodata pe lumea asta, cel putin asa cum imi doresc eu. Acest lucru consider ca este valabil pentru fiecare. Ne multumim cu putinul pe care il putem realiza din maretul nostru plan si la un moment dat realizam ca ramanem doar cu un singur lucru: visul.

Privesc pe strada prin multimea de oameni si nu reusesc sa ma identific. Sa fie oare varsta sau voi trai toata viata acest sentiment ? Oamenii merg, respira…traiesc, dar ma intreb…oare pana cand ? Care este scopul comun al acestor oameni. De-a lungul timpului ne-am organizat social si am reusit sa ajungem la un nivel avansat de gandire si de dezvoltare, dar oare asta este scopul. Ce ne anima pe toti ? Care este energia pe care o descoperim fiecare in noi insine ? Cert este ca din tot ce vom realiza nu va mai ramane nimic in timp. Timpul…inamicul numarul 1 al omenirii, omenire care se grabeste sa ajunga unde nimeni nu a ajuns vreodata. Dar oare cu cine suntem in concurenta ? Cu Divinitatea ?

Am trait putin, dar daca voi muri maine, cred ca voi putea spune ca am avut clipa frumoase traite in viata. Asta e tot ce-mi ramane. Voi privi in urma si voi avea un zambet trist si nostalgic pe buze…ce frumos a fost. Cat timp traim, ignoram esenta jocului, frumusetea acestuia. Copilaria, prietenii din copilarie care nu stiau sa faca rau in adevaratul sens al cuvantului, adolescenta, primul sarut, prima relatie de durata…prima dragoste, primul copil, cand simti ca viata ta capata un nou scop, apoi traiesti prin copilul tau…aceleasi etape…si intr-un final totul se termina. Uneori se termina atat de brusc, incat nu stiu daca mai ai timp sa-ti iei ramas bun. Totul e atat de trist si in acelasi timp atat de frumos.

Lacrimile tradeaza vulnerabilitatea noastra si ceea ce este vulnerabil, moare. O clipa de fericire pierduta prin sute de tristete o voi tine minte pentru o eternitate. Nu exista zi sa nu ma gandesc la “ramasul-bun” ce va veni, inevitabil. In fiecare zi incerc sa-mi iau ramas bun de la mama, de la tata, de la toti pe care ii iubesc. Poate nu voi pleca eu, poate vor pleca ei…cine stie, dar o despartire va fi candva.

Traiesc un vis frumos numit “viata” si sunt trist pentru ca stiu ca intr-o zi se va termina.

Sa fiti iubiti si sa traiti pentru a iubi !

L-am gasit undeva pe net, nu este al meu, dar n-am rezistat tentatiei de-al impartasi altora http://blog.truzzia.com/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: