Ganduri despre viata,ambitie, si resemnare….

Nu te resemna cu esecurile, pentru ca in tine vei construi un zid care iti va sufoca fiecare principiu.

Inainte de a incepe sa scriu, ma gandeam sa dau doua definitii:
Ce este resemnarea? Acceptarea unui rau fara impotrivire!
Ce este caracterul? Totalitatea insusirilor psihice stabile ale omului privit ca membru al societatii… cu alte cuvinte: firea omului. Fiecare din noi traieste intr-un microcosmos in care isi creeaza propria lume avand ca temelie principiile dupa care se ghideaza in viata.

Caramizile… zidul din microcosmosul nostru: sufletul fiecaruia cred ca este despartit de un zid: de o parte a zidului se afla dorinta pentru libera alegere, iar de cealalta parte se afla opusul… ceea ce nu iti doresti dar esti obligat sa faci, partea din suflet care te dezamageste si care te impinge spre acelasi gand: resemnarea.

Zidul dintre cele doua sentimente firesti este construit din circumstantele(imprejurarile), in care viata, mediul in care traiesti sau in care ai crescut, te-au impins intr-o anumita directie. Fiecare caramida din zid repezinta cate o circumstanta din viata ta. Fiecare dezamagire pe care o traiesti, fiecare vis spulberat, fiecare speranta catre un microcosmos sau o lume utopica, fiecare obstacol pe care viata ti l-a rezervat si peste care nu ai reusit sa treci, reprezinta o caramida in acest zid.

Cu cat zidul devine mai inalt si ia mai multa amploare in lumeea pe care ti-ai creat-o, cu atat sperantele devin mai slabe si se naste in noi sentimentul de resemnare.
Ceea ce vreau eu sa spun este ca visurile mor in noi o data cu esecurile, cu cat sunt mai multe esecuri, cu atat speri mai putin la o lume mai buna. Sentimentul asta face parte din noi, este viu si traieste o data cu noi.

Sigura arma impotriva zidului este ambitia… ea deschide o fereastra in zid si lasa lumina sa treaca in partea intunecata de dezamagire.
Priveste oamenii pe care locul de munca si viata sociala si ambianta din care isi hranesc sufletele, i-a impins sa devina niste oameni care nu mai spera, care nu mai au principii, si care miros a incultura si a tigari ieftine. Oare meseria i-a transformat in ceea ce sunt? NU! Resemnarea…

Lupta impotriva ei, arata trupului ca in el inca mai zac sentimente, invie focul sperantei din tine, aprinde lumina din lumea ta si poate vei reusi sa depasesti fiecare esec care te impiedica sa iti urmezi principiile pe care ti-ai construit caracterul.


Ambitia este singura arma impotriva resemnarii care se naste o data cu primul esec si moare o data cu noi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: