Prieteni (uneori imaginari) pe vecie…

Versuri scrise de un oarecare Iancu…

Când totul e trist,
Când lacrimi se scurg,
Când nu mai rezist
Şi-mi vine să fug
Când soarta mă strigă
Şi nu vreau s-aud
Când tremur de frică,
Când aripi s-au frânt
Când sunt numai eu
Şi-n juru-mi pustiu…
Când păşesc cu greu
Spre zâmbetul târziu
Când se face noapte
Şi mă chamă-n zare
Din umbre departe
O stea călătoare..
Când mă impinge viaţa
Spre un drum pustiu
Şi găsesc speranţa…
Dar mult prea târziu
Când mi-e frig, mi-e teamă
Şi nu pot să zbor
Când un vis mă-ndeamnă
Să fiu călător
Când un foc mă arde
Dar, nu pot să chem
Căci mult prea departe
E un suflet stingher
Când e greu cuvântul
Ce l-am risipit
Şi-mi adie vântul
Clipe ce-am trăit
Când mă-ngrop în vise
Ce nu se-mplinesc
Când mă-ntreb adesea
Cui să-i mai vorbesc..
Când mă-ndeamnă totul
Să iert şi să uit
Când iarăşi uit rostul
Meu, pe-acest pământ
Când în vârf de munte
N-am pe cin’să chem
Nimeni nu m-aude
Şi de tot mă tem…
În aceste clipe
La rău şi la bine
Scumpa mea prietena…
Îmi e dor de tine…

Sunt doar versuri cu care am empatizat si am ramas ingandurat si nu numai…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: